Mircea Sandu a declarat ieri că viitorul stadion Național Arena va fi singurul pe care echipele românești vor putea disputa partidele din Liga Campionilor începând cu sezonul 2013.
„UEFA a dat un termen, 2012 sau 2013, până la care în Liga Campionilor să se poată juca numai pe League Stadium, cum este acesta. Noi în țară nu avem altul. S-a dat o derogare la Cluj, ceva-ceva la Piatra-Neamț, ceva-ceva la Steaua. Este clar că dacă vom mai avea echipe din 2013 în Liga Campionilor, probabil vor veni să joace aici. Veți vedea că Steaua, care are un stadion de 25.000 de locuri, în momentul în care joacă cu marile puteri, Real Madrid, Barcelona sau Chelsea, Liverpool, Arsenal sau Milan, Juventus, Inter, acest stadion se va umple”, a spus Mircea Sandu.
Președintele FRF a uitat că la Cluj se mai construiește un stadion de nivel european, stadion pe care își va disputa meciurile Universitatea Cluj.
Pe noul stadion, care e construit de către Consiliul Județean, se va putea juca fără probleme în Liga Campionilor, după ultima vizită a unor oficiali UEFA, care au cerut câteva modificări. Aceste modificări au dus la mărirea bugetului (va costa aproximativ 45-50 milioane EURO ).
Stadionul va fi încadrat la categoria ELITE la fel ca și Național Arena, care e cel mai înalt rang care poate fi acordat unui stadion. Se vor putea juca și pe noul stadion din Cluj, la fel ca pe Național Arena, meciuri până în semifinalele UEFA Champions League. O finală de Champions League nu se va putea juca pe niciun stadion din România, din cauza capacității prea mici (UEFA cere minim 60.000 locuri).
„Firmele s-au angajat ca în data de 15 iulie 2011 să finalizeze construcția noului stadion”, a declarat Alin Tise, președinte CJ, prezent la demararea lucrărilor noului stadion, în 15 iulie 2009. Pentru inaugurare, a circulat zvonul că U Cluj negociază un amical cu Inter Milano.
Pozele din articol sunt realizate astăzi, 27.10.2010, iar lucrările sunt foarte avansate.
Sursă foto: http://cluj-am.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER